Când și cum poate fi anulat convențional un certificat de moștenitor afectat de nulitate: cine poate cere, ce notar este competent, cum se emite noul certificat și cum se calculează taxele.
Anularea convențională a certificatului de moștenitor este procedura prin care părțile pot desființa, prin acordul lor, un certificat afectat de o cauză de nulitate, urmând ca notarul public să elibereze un nou certificat. Procedura este reglementată de art. 1.246 din Codul civil, coroborat cu art. 120 alin. (2) din Legea nr. 36/1995, și se aplică atunci când problema depășește sfera unei simple erori materiale.
Ca notari, ne confruntăm tot mai des cu cereri de remediere a unor certificate de moștenitor. O parte dintre ele sunt simple erori materiale sau omisiuni, care se rezolvă prin rectificare — deși nici aceasta nu este mereu facilă, întrucât presupune acordul părților actului, iar decesul între timp al vreunui moștenitor crește substanțial complexitatea.
Probleme mai delicate sunt însă cele care nu privesc erori materiale, ci erori juridice — cauze de nulitate legate fie de stabilirea moștenitorilor (cel mai adesea, omiterea unor moștenitori nedeclarați la dezbatere), fie de compunerea masei succesorale (includerea unui bun înstrăinat de defunct, care nu se mai afla în patrimoniul său la data deschiderii succesiunii). Pentru a degreva instanțele, legiuitorul a permis părților să repare aceste certificate prin anularea lor pe cale convențională, urmată de emiterea unuia nou. În cele ce urmează, răspundem întrebărilor practice pe care această procedură le ridică pentru notar.
Aplicare în timpO primă întrebare este în ce măsură anularea convențională, un instrument modern, poate rezolva probleme vechi, anterioare actualei reglementări.
Potrivit art. 4 din Legea de punere în aplicare a Codului civil, actele juridice nule ori anulabile sub legea veche rămân supuse legii vechi, neputând fi considerate valabile potrivit Codului civil actual. Cu alte cuvinte, legea nouă nu poate salva un act vechi lovit de nulitate.
Ceea ce poate face legea nouă este să stabilească norme procedurale aplicabile și actelor vechi. Or, art. 24 din Codul de procedură civilă prevede că dispozițiile legii noi de procedură se aplică proceselor începute după intrarea ei în vigoare, iar art. 120 alin. (2) din Lege este tocmai o normă procedurală, care nu distinge după data emiterii certificatului. În concluzie, aceste norme sunt de imediată aplicabilitate și pot servi la remedierea inclusiv a certificatelor emise sub legislația anterioară.
Actul și părțileRăspunsul se regăsește în art. 120 alin. (2) din Lege: cererea poate fi formulată de „cei care se consideră vătămați în drepturile lor”, iar soluția constă în încheierea unui act autentic care să ateste soluționarea amiabilă a diferendului.
Se naște o întrebare subsidiară: dacă în masa succesorală a fost inclus un bun aparținând altei persoane decât defunctului, poate moștenitorul să se considere vătămat? Apreciem că da — dreptul de proprietate fals atribuit presupune nu doar avantaje, ci și îndatoriri, precum obligațiile fiscale pentru un bun care, în realitate, nu îi aparține.
Cât privește tipul de act, acesta poate îmbrăca atât forma unei convenții, cât și a unui act unilateral, potrivit art. 1.246 alin. (3) din Codul civil, în funcție de cauza de nulitate:
Întrucât dispozițiile art. 120 sunt norme procedurale, notarul își pune firesc problema competenței teritoriale. Procedura însă nu este una succesorală, ci de autentificare, iar în această materie regula este competența generală (art. 15 din Lege), fără ca autentificarea să figureze printre excepții. Așadar, competența de a autentifica actul constatator al nulității este generală.
În practică, este greu de imaginat ca un notar să accepte o astfel de procedură fără să îndrume măcar părțile către notarul emitent al certificatului sau către deținătorul arhivei. Două motive susțin această conduită.
Primul ține de răspunderea pentru legalitatea actului. Voința părților este necesară, dar nu suficientă: cauzele de nulitate nu pot fi nici instituite, nici suprimate prin acordul părților (art. 1.246 alin. 4 din Codul civil). Fără acces la dosarul succesoral, un notar sesizat doar cu autentificarea s-ar afla în dezavantaj față de colegul emitent ori deținător al arhivei.
Al doilea motiv ține de teza mediană a art. 120 alin. (2), potrivit căreia „se eliberează un nou certificat”. De ce ar autentifica un notar un act care declanșează o procedură pe care el nu o mai poate finaliza? Excepție face situația în care certificatul se anulează tocmai pentru lipsa competenței, notarul instrumentator fiind, de fapt, cel competent să dezbată succesiunea.
Noul certificatArt. 120 alin. (2), teza mediană, prevede imperativ că, în urma anulării, „se eliberează un nou certificat”, fără a distinge după cum anularea este totală ori parțială. Deși, obișnuiți cu logica rectificării — care „peticește” actul, nu îl înlocuiește — am putea găsi superfluă înlocuirea unui certificat afectat doar de o nulitate parțială, norma este vehementă: certificatul anulat, fie și parțial, se înlocuiește în tot cu unul nou. De aici, o serie de întrebări privind procedura de urmat.
Deși textul pare a sugera o procedură din oficiu, se impun distincții. Mai întâi, trebuie deosebit acordul privind anularea certificatului inițial de cel necesar pentru emiterea noului certificat — părțile pot conveni desființarea, dar să nu se înțeleagă (încă) asupra emiterii noului act, iar notarul este competent doar în succesiuni nelitigioase.
Apoi, regula este că toate actele notariale se îndeplinesc la cerere (art. 78 din Lege), regulă preluată și în materie succesorală (art. 103). Principiul disponibilității guvernează întreaga activitate notarială, procedurile din oficiu fiind excepționale. În plus, pot exista situații în care procedura nici nu poate fi reluată — de pildă, dacă motivul anulării este chiar nedeschiderea succesiunii, ori dacă, exceptând bunul inclus din greșeală, nu mai există alte bunuri. În opinia noastră, procedurile succesorale se inițiază întotdeauna la cerere.
Conceptele procesuale de suspendare, soluționare ori repunere pe rol au, în materia succesorală notarială, un înțeles propriu, diferit de dreptul comun. Tocmai din această cauză, art. 257 alin. (2) din Regulament prevede că, la repunerea pe rol a unui dosar succesoral, notarul atașează la dosarul nou-înregistrat dosarul anterior — deci „repunerea pe rol” înseamnă, de fapt, formarea unui nou dosar.
Prin urmare, reluarea procedurii după anularea unui certificat presupune formarea unui dosar nou, la care se atașează cel inițial. Este aceeași soluție adoptată și de instanțe: după casarea cu trimitere spre rejudecare se înregistrează un dosar distinct, cu același număr, sub indicativul „Rj”.
Răspunsul rezidă în art. 179 alin. (3) din Codul de procedură civilă: desființarea unui act atrage desființarea actelor următoare, dacă acestea nu pot avea o existență de sine stătătoare. În cazul unei nulități parțiale, încheierea finală este lipsită doar de efectele probatorii privitoare la bunul inclus eronat, dar își păstrează celelalte efecte, putând constitui material probator suficient pentru noul dosar.
Și celelalte piese ale dosarului inițial își păstrează forța probantă; în practică însă, dosarul inițial adesea nu se mai păstrează, iar probele mai pot fi folosite doar prin intermediul încheierii finale inițiale, care le-a subsumat.
Cheia răspunsului stă în obiectul taxării. În privința onorariului notarial, art. 23 din Normele privind onorariile minimale stabilește onorariul pe certificat de moștenitor emis; neexistând o normă specială pentru reluare, se percepe un onorariu întreg, fără deducere, dispozițiile privind certificatele suplimentare nefiind aplicabile.
În privința impozitului prevăzut de art. 111 din Codul fiscal, obiectul taxării este transferul dreptului de proprietate, care operează o singură dată, la data decesului — iar nu emiterea certificatului. În lipsa unui nou transfer, nu există un nou fapt generator de impozit, astfel că nu se percepe din nou. Dimpotrivă, pentru bunurile excluse din masă, dacă s-a perceput inițial un impozit, moștenitorii sunt îndreptățiți să urmeze procedura de recuperare.
Cât privește taxele de carte funciară, potrivit art. 908 din Codul civil, la o anulare totală soluția este radierea dreptului înscris în baza certificatului anulat și o nouă întabulare, cu achitarea tarifului, în baza noului certificat. La o anulare parțială, pentru bunurile neafectate înscrierea subzistă și își păstrează rangul, dreptul fiind transmis tot la data deschiderii succesiunii și în baza aceluiași titlu; se poate concepe doar o cerere de rectificare care să noteze înlocuirea certificatului inițial, pentru ca înscrierea să fie corelată și formal cu situația juridică.
Da. Potrivit art. 1.246 din Codul civil coroborat cu art. 120 alin. (2) din Legea nr. 36/1995, părțile pot repara pe cale convențională un certificat de moștenitor afectat de o cauză de nulitate, prin anularea lui, urmată de emiterea unui nou certificat. Este vorba de cazuri precum omiterea unor moștenitori sau includerea în masa succesorală a unui bun care nu îi aparținea defunctului.
Da. Art. 120 alin. (2) din Legea nr. 36/1995 este o normă procedurală, de imediată aplicabilitate, care nu distinge după data emiterii certificatului. Ea se aplică deopotrivă tuturor certificatelor de moștenitor. Legea nouă nu poate însă salva un act vechi lovit de nulitate, ci doar oferă instrumentul procedural de remediere.
Cererea poate fi formulată de cei care se consideră vătămați în drepturile lor, iar soluția este un act autentic care atestă soluționarea amiabilă (art. 120 alin. (2) din Lege). În funcție de cauza de nulitate, acesta poate fi o convenție (tranzacție) între moștenitori și, după caz, adevărații proprietari, sau un act unilateral al moștenitorilor de constatare a nulității, potrivit art. 1.246 alin. (3) din Codul civil.
Acest articol este scris de notarul public Tomiță Sebastian-Dan și reflectă legislația în vigoare la data publicării. Pentru situația dumneavoastră specifică, vă recomandăm o consultație directă la birou.