Procedura autentificării nu se aplică exclusiv în cazul contractelor, ci și în cazul actelor unilaterale, precum declarațiile, procurile, testamentele, acordurile etc.
În afară de contracte (acte juridice bilaterale sau multilaterale), se pot autentifica o multitudine de acte juridice unilaterale, dintre care cele mai cunoscute sunt declarațiile pe proprie răspundere, procurile (împuternicirile), testamentele, actele de opțiune succesorală și acordurile.
Cu toate că, în limbajul liber, actele juridice unilaterale sunt denumite, generic, „declarații” sau sunt denumite, în mod eronat, „procuri”, este important să distingem între toate acestea, întrucât fiecare act în parte are un rol precis și este guvernat de reguli specifice.
Mai jos, vă prezentăm informații utile despre fiecare tip de act unilateral, împreună cu costurile notariale pe care acestea le implică.
Declarațiile pe proprie răspundere sunt, probabil, actele cele mai cunoscute și cele mai des întâlnite în practica notarială. În esență, o declarație pe proprie răspundere este actul juridic prin care autorul acestuia face cunoscut un fapt pentru a cărui veridicitate își asumă răspunderea.
Astfel, ori de câte ori o persoană dorește din partea alteia o garanție în ceea ce privește veridicitatea unui fapt, prima îi pretinde celei de-a doua să declare pe proprie răspundere faptul respectiv, adică să-și asume că acel fapt corespunde realității.
În concluzie, o declarație pe proprie răspundere reprezintă actul juridic prin care o persoană prezintă un fapt ca fiind real, sub răspundere penală.
Pentru ca un act juridic să reprezinte o declarație pe proprie răspundere, trebuie ca acesta să cuprindă relatarea unui fapt ce poate fi verificat sub aspectul valorii sale de adevăr.
De exemplu, un act prin care autorul său declară că nu este căsătorit reprezintă o declarație pe proprie răspundere, pentru că afirmația „nu sunt căsătorit” este ceva ce poate fi adevărat sau nu și deci declararea în fals a acestui fapt poate atrage răspunderea penală a autorului declarației.
În schimb, un act juridic prin care autorul său exprimă o voință juridică în sensul de a produce efecte juridice, fără însă a face o afirmație verificabilă sub aspectul valorii de adevăr (dacă este reală sau falsă), nu poate fi calificat drept declarație pe proprie răspundere.
Spre exemplu, un act prin care părintele unui copil minor își exprimă acordul ca acesta să călătorească în afara țării nu reprezintă (în pofida denumirii uzuale) o declarație, deoarece actul respectiv nu cuprinde o afirmare a existenței acordului (existență care, eventual, să fie verificată ca reală ori falsă), ci reprezintă însuși acordul. Este un act performativ, un act care nu doar declară, ci chiar produce acordul.
Costul autentificării unei declarații notariale este de 70 de lei, TVA inclusă. Totuși, acest cost poate crește în cazul unor declarații complexe, ce necesită timp de procesare suplimentar.
Procura (împuternicirea) notarială este un alt act juridic foarte des întâlnit în practica notarială și reprezintă modalitatea prin care o persoană o autorizează pe alta să încheie în numele și pe seama sa unul sau mai multe acte juridice.
Cu toate că, în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare, procurile nu trebuie încheiate în orice situație în formă autentică, ci numai în anumite situații, în practică, majoritatea procurilor se încheie în forma autentică notarială datorită multiplelor avantaje pe care această formă le conferă.
Astfel, o procură încheiată în formă autentică, prin grija notarului public, garantează atât identitatea părții, cât și respectarea prevederilor legale. În plus, dacă procura este încheiată spre a fi folosită tot în cadrul unui birou notarial, aceasta se înscrie din oficiu în Registrul Național Notarial de Evidență a Procurilor și a Revocărilor acestora, conferindu-i un nivel suplimentar de securitate prin posibilitatea verificării valabilității acesteia cu ocazia utilizării.
Procura este utilizată exclusiv pentru încheierea de acte juridice, iar nu pentru încheierea de acte materiale. Ca atare, o procură nu este instrumentul potrivit atunci când se dorește autorizarea unei persoane să utilizeze un autoturism, să locuiască într-un imobil ori să însoțească un copil minor în afara țării.
Pentru toate aceste situații, există alte acte juridice adecvate, precum contractul de comodat, acordul de luare în spațiu sau acordul de călătorie.
Costul autentificării unei procuri notariale variază în funcție de scopul pentru care procura se întocmește și în funcție de complexitatea ei, pornind de la 160 de lei, TVA inclusă.
Autentificarea testamentelor reprezintă o procedură de o însemnătate deosebită, întrucât, pe de o parte, le oferă posibilitatea întocmirii unui testament și acelora care, din orice pricină, nu-și pot scrie de mână propriul testament (olograf), și, pe de altă parte, pentru că, prin înscrierea testamentului în Registrul Național Notarial de Evidență a Liberalităților se asigură că acesta nu va rămâne necunoscut (ocult) și va fi adus la cunoștința moștenitorilor cu ocazia dezbaterii succesorale.
Testamentul este un tipar juridic ce poate cuprinde mai multe dispoziții, precum:
Dintre toate aceste dispoziții, cele mai uzitate sunt, cu siguranță, cele privind desemnarea legatarilor, adică acele dispoziții prin care testatorul (cel care lasă testamentul) stabilește cine va moșteni și ce anume.
Răspunsul scurt ar fi: ori de câte ori dorești un alt deznodământ succesoral decât cel stabilit de lege.
Un exemplu extrem de puternic este cel al soților fără copii care aleg să se desemneze unul pe celălalt ca legatar universal (adică să își lase unul altuia întreaga avere) pentru a preveni, astfel, modul legal de împărțire a moștenirii, adică cel în care averea este împărțită între soțul supraviețuitor și rudele (fie ele și îndepărtate) ale soțului care decedează primul.
Costul autentificării unui testament autentic variază în funcție de complexitatea acestuia, pornind de la 300 de lei, TVA inclusă.
Ori de câte ori o persoană decedează, legea și, după caz, testamentele întocmite în timpul vieții de către persoana decedată stabilesc persoanele care au dreptul să culeagă moștenirea.
Totuși, nimeni nu este obligat să moștenească, astfel încât fiecare dintre persoanele care au dreptul de a moșteni trebuie să opteze într-un sens sau în altul într-un termen de 1 an de la data decesului persoanei în cauză.
Această opțiune (de a moșteni sau nu) poartă denumirea de opțiune succesorală și se manifestă fie tacit (numai în cazul acceptării moștenirii), fie expres (atât în cazul acceptării, cât și în cazul renunțării la moștenire). Iar dacă acceptarea expresă se poate face și printr-un înscris sub semnătură privată, renunțarea nu poate fi realizată decât prin înscris întocmit în formă autentică.
În practică, actele de opțiune succesorală sunt realizate în formă autentică mai degrabă în cauzele succesorale cu potențial litigios, adică atunci când există riscul ca moștenitorii să-și conteste drepturile.
Cu toate acestea, este recomandabil ca opțiunea succesorală să îmbrace întotdeauna forma autentică, pentru că, astfel, actul de opțiune va fi înregistrat în Registrul Național Notarial de Opțiuni Succesorale și deci, indiferent cine și când va demara procedura de dezbatere succesorală, notarul sau instanța de judecată va lua cunoștință de actul respectiv de opțiune și îl va respecta ca atare.
În primul rând, trebuie avut în vedere faptul că, de principiu, actele de opțiune succesorală sunt irevocabile. Odată acceptată o succesiune, nu se mai poate reveni asupra acestei decizii, iar, în cazul renunțării, retractarea acesteia este posibilă doar în mod excepțional.
În plus, e important de știut că actele de opțiune succesorală nu se referă la unele bunuri sau la altele, ci la toată averea: este o alegere binară – moștenești sau nu.
Astfel, în urma exprimării opțiunii succesorale, prin înscrierea acestui act în Registrul Național Notarial de Opțiuni Succesorale, veți avea certitudinea că opțiunea dumneavoastră va fi respectată cu ocazia dezbaterii succesorale.
Costul autentificării unui act de opțiune succesorală este de 150 de lei, TVA inclusă.
Uneori, este nevoie ca, în aprecierea unor calități speciale, să exprimați acorduri în vederea realizării unor efecte juridice.
Spre exemplu, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, copiii minori au nevoie de acordul părinților pentru a putea călători în afara țării. Un alt exemplu îl reprezintă cazul în care proprietarul unui imobil exprimă anumite acorduri necesare unui vecin pentru a realiza unele lucrări de construire.
Fiind vorba de exprimarea unui acord, notarul public se asigură că cel care exprimă acordul respectiv deține calitatea necesară. Astfel, părinții trebuie să prezinte certificatul de naștere al copiilor, proprietarul trebuie să prezinte actele sale de proprietate ș.a.m.d.
Costul autentificării unui acord notarial variază în funcție de complexitatea situației juridice, pornind de la 150 de lei, TVA inclusă.
Este un subiect controversat, însă, fiind vorba de o răspundere proprie, considerăm că declarațiile trebuie făcute personal de către cel care își asumă răspunderea pentru acestea.
Nu, procura este semnată doar de către cel care împuternicește (mandantul), nu și de persoana împuternicită (mandatarul).
Conform dispozițiilor legale, dacă nu se specifică altfel în cuprinsul procurii, aceasta este valabilă timp de 3 ani de la data întocmirii.
În principiu, nu, pentru că nu se poate reprezenta o persoană care nu mai există. Totuși, legea prevede menținerea valabilității procurii în situații excepționale.
Da. De altfel, acesta este unul dintre avantajele principale ale testamentelor autentice. O persoană neștiutoare de carte sau care, din orice alte motive, nu poate scrie are posibilitatea întocmirii unui testament în formă autentică cu ajutorul a doi martori care să o asiste.
Nu, testamentul autentic poate fi revocat și printr-un testament olograf.
Nu, în sensul că testamentele sunt acte esențialmente personale, adică fiecare soț trebuie să-și întocmească propriul testament. Aceasta nu înseamnă însă că dispozițiile cuprinse în cele două testamente nu pot fi în acord.
Nu, dreptul de a opta (prin acceptare ori renunțare) față de succesiunea unei persoane se naște la data decesului persoanei respective.
Nu, atât renunțarea, cât și acceptarea se referă la întreaga succesiune.
Nu, renunțările sunt pur abdicative și nu profită cuiva anume, ci tuturor celor care vor moșteni efectiv. O renunțare în favoarea cuiva reprezintă, de fapt, o acceptare și o transmisiune a dreptului succesoral.
De principiu, actele de opțiune succesorală sunt irevocabile. Totuși, în cazul renunțării, legea prevede o situație excepțională în care se poate retracta renunțarea, în măsura în care nu a fost depășit termenul legal și niciun alt moștenitor nu a acceptat succesiunea.
Nu, actul juridic în baza căruia copilul minor călătorește în afara țării este un acord (denumit, uneori, și declarație).
Da, în urma unor modificări legislative, această posibilitate a fost reglementată în mod expres.
Informațiile prezentate reflectă legislația în vigoare la data publicării. Pentru situația dumneavoastră specifică, vă recomandăm o consultație directă la birou.