Continuați
Servicii

Procura notarială

Prin procura (împuternicirea) notarială, împuterniciți pe altcineva să încheie în locul dumneavoastră un act juridic: o vânzare, o succesiune, un împrumut. Aflați cât costă, cât este valabilă și când nu este actul potrivit.

Ce este procura notarială și când se utilizează?

Procura (împuternicirea) notarială este un alt act juridic foarte des întâlnit în practica notarială și reprezintă modalitatea prin care o persoană o autorizează pe alta să încheie în numele și pe seama sa unul sau mai multe acte juridice.

Cu toate că, în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare, procurile nu trebuie încheiate în orice situație în formă autentică, ci numai în anumite situații, în practică, majoritatea procurilor se încheie în forma autentică notarială datorită multiplelor avantaje pe care această formă le conferă.

Astfel, o procură încheiată în formă autentică, prin grija notarului public, garantează atât identitatea părții, cât și respectarea prevederilor legale. În plus, dacă procura este încheiată spre a fi folosită tot în cadrul unui birou notarial, aceasta se înscrie din oficiu în Registrul Național Notarial de Evidență a Procurilor și a Revocărilor acestora, conferindu-i un nivel suplimentar de securitate prin posibilitatea verificării valabilității acesteia cu ocazia utilizării.

Când nu este procura actul potrivit? (mașină, locuință, copil)

Procura este utilizată exclusiv pentru încheierea de acte juridice, iar nu pentru încheierea de acte materiale. Ca atare, o procură nu este instrumentul potrivit atunci când se dorește autorizarea unei persoane să utilizeze un autoturism, să locuiască într-un imobil ori să însoțească un copil minor în afara țării.

Pentru toate aceste situații, există alte acte juridice adecvate, precum contractul de comodat, acordul de luare în spațiu sau acordul de călătorie.

Cât costă o procură la notar?

Costul autentificării unei procuri notariale variază în funcție de scopul pentru care procura se întocmește și în funcție de complexitatea ei, pornind de la 160 de lei, TVA inclusă.

Întrebări frecvente

Când fac o procură, trebuie să se prezinte la notar și persoana pe care o împuternicesc?

Nu, procura este semnată doar de către cel care împuternicește (mandantul), nu și de persoana împuternicită (mandatarul).

Cât este valabilă o procură?

Conform dispozițiilor legale, dacă nu se specifică altfel în cuprinsul procurii, aceasta este valabilă timp de 3 ani de la data întocmirii.

O procură mai este valabilă după decesul celui care a făcut-o?

În principiu, nu, pentru că nu se poate reprezenta o persoană care nu mai există. Totuși, legea prevede menținerea valabilității procurii în situații excepționale.

Informațiile prezentate reflectă legislația în vigoare la data publicării. Pentru situația dumneavoastră specifică, vă recomandăm o consultație directă la birou.

Programați o consultație

← Autentificarea actelor unilaterale